Adresată: Domnului Sebastian Ioan Burduja, Ministrul Energiei
De către domnul senator: Vasilică Potecă
Circumscripția electorală: nr. 22 – Hunedoara
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului României din data de: 29 noiembrie 2023
Obiectul întrebării: Presupuse fapte ale doamnei director Elena Popescu care deservesc interesului energetic al României
Stimate Domnule Ministru,
La nivelul Ministerului Energiei există o doamnă director general, doamna Elena Popescu, director al Direcției Generale Politici Energetice și Green Deal. Mediul de afaceri din domeniul energiei mi-a sesizat faptul că respectiva doamnă ar negocia în numele ministrului diverse proiecte și finanțări guvernamentale cu diverse firme străine, având întâlniri particulare atât în biroul de la minister, dar mai ales la restaurante din capitală și în județul Buzău, unde deține o casă de vacanță. Mediul de afaceri românesc îmi sesizează faptul că doamna respectivă ar promite și asumă începerea anumitor proiecte și programe finanțate de Ministerul Energiei, lăsându-se să se înțeleagă că aceasta este, de fapt, conducătorul real al instituției guvernamentale. Mai mult, în cadrul unor întâlniri private, aceasta s-ar lăuda cu faptul că are protecție și că afaceriștii străini ar trebui să o asculte pe dumneaei și să facă ce spune dumneaei. Mediul de afaceri românesc îmi semnalează că, de multe ori, discutând cu miniștrii energiei, aceștia aveau poziții diametral opuse față de cele ale doamnei Popescu, dovadă a faptului că aceasta ar avea o agendă proprie și autonomă față de conducerea statului și a ministerului.
În temeiul art.112 alin. (1) din Constituția României, republicată, și a art. 194 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă rog să-mi răspundeți, în scris, la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795