Vântu Cristian – Interpelare – Demersuri diplomatice pentru clarificarea oficială a unor informații publice privind conduita fostei ambasadoare a SUA la București și măsuri pentru protejarea prestigiului Ordinului național „Steaua României” conferit doamnei Kathleen Ann Kavalec

Adresată: Doamnei Oana-Silvia ȚOIU, Ministrul Afacerilor Externe.

De către domnul senator: Cristian VÂNTU

Circumscripţia electorală: 28, Mureș

Grupul Parlamentar: AUR

Obiectul interpelării: Demersuri diplomatice pentru clarificarea oficială a unor informații publice privind conduita fostei ambasadoare a SUA la București și măsuri pentru protejarea prestigiului Ordinului național „Steaua României” conferit doamnei Kathleen Ann Kavalec.

Stimată Domnă Ministru,

În temeiul art. 162-165 din Regulamentul Senatului, formulez prezenta interpelare ca urmare a unor declarații publice recente, care, dacă sunt confirmate oficial, pot ridica o problemă de compatibilitate morală și de prestigiu privind păstrarea Ordinului național „Steaua României” in grad de Mare Cruce conferit doamnei Kathleen Ann Kavalec, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii, prin Decretul nr. 1384/28.11.2024.

Într-o emisiune publică online difuzată la 20 ianuarie 2026, doamna Erin Elmore, director al programului „Art in Embassies” din cadrul Departamentului de Stat al SUA a relatat că ar fi fost sesizată de o membră a Congresului care se afla în vizită în România, cu privire la prezența în reședința oficială a ambasadorului Statelor Unite, a unor lucrări descrise ca ”artă satanică cu bebeluși” și că ar fi intervenit pentru îndepărtarea acestora și revocarea din funcție a doamnei Kathleen Ann Kavalec.

În acest context, vă solicit răspunsuri punctuale:

1. Ați cerut/veți cere oficial Ambasadei SUA la București confirmarea ori infirmarea faptelor invocate public de către un oficial al Departamentului de Stat, inclusiv dacă lucrările respective au fost expuse în spații oficiale ale reședinței și în ce cadru instituțional?

2. Dacă partea americană confirmă că asemenea lucrări au fost expuse în reședința ambasadorului sub responsabilitatea/acceptarea doamnei Kavalec, vă angajați să solicitați declanșarea procedurilor instituționale prevăzute de lege pentru retragerea Ordinului „Steaua României” conferit acesteia, prin informarea și sesizarea Administrației Prezidențialeși a Cancelariei Ordinelor?


    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!