În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor” spre dezbatere și adoptare.
De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita, în cel mai scurt timp, avizele Consiliului Legislativ și ale Consiliului Economic și Social, precum și punctul de vedere al Guvernului.
Totodată, în temeiul art. 113 alin. (1) din Regulamentul Senatului, solicităm adoptarea propunerii legislative în procedură de urgență.
Inițiatori:
Deputat Dr. Sebastian Ilie SUCIU
Deputat Vasile NAGY
Deputat George-Nicolae SIMION
EXPUNERE DE MOTIVE
Prezenta propunere legislativă urmărește modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor în vederea creșterii siguranței exploatării rețelei electrice din spitale prin instituirea obligativității de dotare a unităților sanitare cu sisteme de monitorizare în timp real a parametrilor cantitativi și calitativi din rețeaua electrică.
Din cauza vechimii și suprasolicitării rețelei electrice, situație agravată și de contextul generat de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, care a necesitat suplimentarea numărului de echipamente medicale utilizate în unitățile sanitare, numărul incendiilor în spitale a crescut, iar în ultima vreme am fost martorii unor incendii care au afectat secțiile în care erau internate persoane bolnave care nu puteau fi deplasate cu ușurință – secțiile ATI – și care, din păcate, fie au decedat, fie au fost rănite.
Astfel, în România, de la începutul pandemiei, au avut loc 11 incendii din care au rezultat victime, după cum urmează[1]:
După cum am menționat, majoritatea unităților sanitare publice din Romania au o rețea electrică învechită, supraramificată și suprasolicitată, fapt care reprezintă un adevărat factor de risc, următorul incendiu putând loc avea oricând și oriunde
în țară, cu rănirea ori pierderea de vieți omenești și crearea unei presiuni și mai mari asupra altor spitale (prin transferul de pacienți către alte unități), dar și prin suferirea unor daune materiale semnificative (care pot ajunge să fie cu mult mai mari decât prevenirea a astfel de situații).
În România, un aspect flagrant este reprezentat de lipsa procedurilor de monitorizare a parametrilor calitativi cu impact în siguranța la incendiu a procesului de exploatare a rețelei electrice,
Extinderea rețelei electrice unui spital este un proces continuu care se datorează avansului tehnologic și creșterii numărului de echipamente electrice folosite în efectuarea actului medical.
Impactul noilor echipamente medicale electrice, al căror consum ridicat de energie electrică se adaugă consumului existent, asupra calității rețelei electrice este ignorat.
Deși rețeaua electrică a unităților sanitare ar trebui atent monitorizată, pentru a face posibilă intervenția promptă a persoanelor calificate în caz de necesitate, acest lucru nu este realizat în prezent, cu consecința că nu pot fi luate măsuri pentru prevenirea incendiilor a căror cauză o reprezintă diverse probleme ale rețelei electrice.
Tocmai de aceea se justifică reglementarea obligativității implementării unui sistem de supervizare și monitorizare în timp real a parametrilor cantitativi și calitativi din rețeaua electrică de joasă tensiune (0,4 kV) a unităților sanitare, în vederea creșterii gradului de siguranță la accidente electrice, prevenirea și anticiparea suprasolicitării rețelei electrice și a situațiilor cu potențial de incendiu în toate unitățile din România.
Inițiatori:
Deputat Dr. Sebastian Ilie SUCIU
Deputat Vaile NAGY
Deputat George-Nicolae SIMION
Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. I – După articolul 31 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor se introduce un nou articol, art. 311, care va avea următorul cuprins:
„Art. 311
„(1) În unitățile sanitare reglementate de Legea privind reforma în domeniul sănătății nr. 95/2006, republicată, se implementează instrumente de măsurare a parametrilor rețelei electrice, precum și sisteme de supervizare și monitorizare în timp real a parametrilor cantitativi și calitativi din rețeaua electrică de joasă tensiune, care vor achiziționa în mod automat și în timp real informațiile comunicate de instrumentele de măsurare.”
Art. II – Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 17 aprilie 2019, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. III – În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor de Interne, prin instituțiile subordonate, elaborează normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 311 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, care se aprobă prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795