Adresată: Doamnei ministru Diana-Anda BUZOIANU, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
De către: Senator Daniela ȘTEFĂNESCU
Obiectul interpelării: Investiții de miliarde îngropate în hârtii – Blochează, Ministerul Mediului, viitorul energetic al României?
Stimată doamnă ministru,
În exercitarea prerogativelor conferite de art. 111 și 112 din Constituția României, precum și de art. 167 din Regulamentul Senatului, vă adresăm prezenta interpelare.
În loc să fie un partener al dezvoltării și al securității energetice a României, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a devenit, prin deciziile și blocajele sale, o frână majoră în calea investițiilor strategice.
Domnul Bogdan-Gruia Ivan, ministrul energiei, recent, a declarat public că șapte hidrocentrale realizate în proporție de peste 70% se află astăzi blocate din cauza contestațiilor privind avizele de mediu, deși aceste proiecte au fost începute legal, acum peste patru decenii, înainte ca zonele respective să fie declarate arii protejate.
Citez: „Avem șapte hidrocentrale care se află în această situație, unele dintre ele începute de acum 40 de ani. Au venit niște domni în niște birouri din Ministerul Mediului, au desenat niște arii protejate, după care au venit să conteste avizele de mediu pe niște zone în care nu existau arii protejate atunci când au început acele lucrări. Și acum suntem în instanță.”
În plus, s-a menționat că doar hidrocentrala de la Pașcani a primit recent avizul de mediu, în timp ce altele, precum Bumbești, rămân blocate chiar și după obținerea avizului, contestat de ONG-uri.
Doamnă Ministru, aceste situații ridică întrebări cu privire la responsabilitatea instituțională a ministerului pe care îl conduceți. De aceea, vă solicităm să ne comunicați cu celeritate și punctual, următoarele:
Vă rugăm să ne comunicați și dacă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își asumă responsabilitatea pentru blocarea unor investiții de sute de milioane de euro și pentru pierderile economice și de securitate energetică generate de această situație? Dacă da, cum? Dacă nu, cine răspunde pentru acest blocaj?
Subliniez că există obligația legală de a răspunde integral și punctual la toate solicitările din prezenta interpelare, fără a furniza răspunsuri evazive sau incomplete.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795