Silviu-Titus PĂUNESCU – întrebare către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Clarificări asupra intenției de a interzice exportul de animale vii

Către: domnul Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De la: domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Clarificări asupra intenției de a interzice exportul de animale vii

                                                             Stimate Domnule ministru,

            Țara noastră s-ar putea alinia celorlalte state UE, care nu mai transportă peste graniță animale în viu, măsură care ar urma să fie aplicată gradual din 2024. Este îndeajuns să ne amintim episodul din noiembrie 2019, când vaporul Queen Hind, cu destinația Arabia Saudită, s-a scufundat la scurt timp după plecarea din Portul Midia și care avea la bord 14.600 de ovine din care au fost salvate 200. În plus, noul proiect de lege ar facilita procesarea și consumul cărnii în tara noastră, înainte de a o exporta exportăm la costuri mici și nesustenabile pentru fermierii români, așa cum o facem acum.

            Având în vedere cele menționate pâmă acum, stimate domnule ministru, vă rog să îmi precizați, argumentat, care este poziția Ministerului pe care îl conduceți în ceea ce privește interzicerea graduală a exportului de animale vii.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.