Rodica Boancă – Întrebare parlamentară – modificarea legii facilitatorului

Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale – Ligia Deca

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 26.04.2023

Obiectul întrebării: modificarea legii facilitatorului

Stimată doamnă Ministru,

               Vă contactez astăzi în numele părinților ai căror copii au fost diagnosticați cu cerinţele educaţionale speciale (CES), în sprijinul cărora a fost realizată așa numita ”lege a facilitatorului”.

          Nemulțumirea părinților vine în contextul în care legea respectivă nu îmbunătățește cadrul legislativ, în sensul că nu sporește numărul cadrelor didactice, cu o pregătire în domeniul psiho-pedagogiei, ci aglomerează clasele cu aparținători care nu rezolvă problema copiilor (părinți, bunici, rude, cunoștințe,  etc…)

          Părinții sunt constrânși să semneze un contract în acest fel, iar, în lipsa acestuia, copiii nu sunt primiți în școlile la care deja sunt înscriși.

          Totul este în cârca părinților, deja oropsiți de lupta bolii copiilor lor o viață întreagă, pentru că așa știe să se spele pe mâini Ministrul Învățământului, în loc să mai asigure câteva posturi în plus în școli de psihologi sau psiho-pedagogi. Copiii cu CES au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, pentru a avea acces la educație, iar pentru acest lucru este esențial un Ordin de Ministru care să repare cele deja legiferate.

          Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. facilitator au fost întocmite pentru acest an școlar?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.