Adresată: domnului ministru al Justiției – Stelian-Cristian ION
De către senator: Rodica Boancă
Ședința Senatului din data de: 23.06.2021
Obiectul întrebării: Eliberarea teroriștilor maghiari
Stimate domnule ministru Stelian-Cristian Ion,
„Să curgă sânge de român!”… Da, sună cel puțin scandalos și grotesc, dar asta a cerut în data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale „Mişcarii de Tineret 64 de Comitate”, președintele organizației, Szocs Zoltan. Acesta a cerut ca membrii celulei „Târgu Secuiesc” să confecţioneze un dispozitiv exploziv pe care să îl detoneze în public. Pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca bomba să fie realizată de Beke Istvan și detonată în centrul localităţii Târgu Secuiesc, pe traseul de deplasare a paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naționale din 1 Decembrie.
Cu alte cuvinte, urmau să moară militari și civili deopotrivă, femei, copii sau bătrâni, la ordinul președintelui organizației iredentiste și extremiste, pentru singura vină de a fi români.
În urma cercetărilor efectuate, în vara lui 2018, cei doi menționați mai sus, cu dublă cetățenie, au fost declarați teroriști și au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare. La momentul respectiv, cu toții am considerat că oarecum s-a făcut dreptate, deși întreaga opinie publică a fost de acord că pedeapsa este mult prea blândă în raport cu gravitatea faptei.
Se pare că timpul a trecut mult prea repede și aflăm cu stupoare faptul că la nici 3 ani, la presiunea UDMR și a politicienilor din Ungaria, unul dintre cei doi teroriști este eliberat.
Pe fondul acestor evenimente care nu pot fi contestate sau minimalizate, vă rog să răspundeți cu celeritate la următoarele întrebări:
Vă mulțumesc!
Solicit răspuns scris.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795