Adresată: Domnului prim-ministru al României, Florin-Vasile CÎŢU
Doamnei ministru Ioana MIHĂILĂ, Ministerul Sănătății
De către senator: Rodica Boancă
Ședința Senatului din data de: 09.06.2021
Obiectul interpelării: Scop campanie informare vaccinare noul virus – categorii nevaccinabile, raportare doze de vaccin făcute în cadrul acestei campanii, monitorizare, raportare efecte adverse, pacienţi cu boli grave în stadii terminale: copii, tineri
Stimate domnule prim-ministru,
Stimată doamnă ministru,
Conform anexei la Ordinul ministrului Sănătății, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Apărării Naționale și al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020 pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, intrat în vigoare la 20 ianuarie 2021, în chestionarul de triaj al adulţilor, se prezintă spre bifare şi pacienţii care au cancer, leucemie, HIV/SIDA, la punctul 7, iar la punctul 8 sunt trecuţi pacienţii care au primit tratament medicamentos anti-cancer.
De asemenea, un vaccin poate fi contraindicat la anumite persoane, ceea ce înseamnă că aceste persoane nu pot fi vaccinate. Aşa cum arată şi fişa de interogare a pacientului ante-vaccinare, anumite tratamente medicale, cum sunt de exemplu, chimioterapia, transplantul de măduvă sau de alt organe sau doze mari de steroizi, sunt contraindicații pentru anumite vaccinuri.
Există opinii foarte puternice, cum sunt cele exprimate într-una dintre cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere al cercetării medicale în care reprezentanţi ai medicilor, care au competenţă în domeniu, şi-au arătat reţinerea cu privire la vaccinarea copiilor, de exemplu.
Astfel, Comisia Permanentă de Vaccinare germană (Stiko) a declarat în urmă cu doar câteva zile că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii și că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
Recent, medicul Klaus Reinhardt, directorul Colegiului Medicilor din Germania, a avertizat asupra ”presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”. Susţinerea conducerii acestui for spune că ”Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”.
O altă categorie care intră în rândul persoanelor care nu sunt sigure pentru a primi aceste vaccinuri, este cea a persoanele suferinde de boli grave în stadiu terminal, cu precădere a copiilor/tinerilor, căci pentru aceste două categorii vreau să mă adresez dumneavoastră astăzi. Conform unor relatări îngrijorătoare sau, mai curând, înfiorătoare, primite din ţară, în calitate de senator, sunt din ce în ce mai multe cazuri care arată că există o presiune în creştere asupra asistenţilor sociali care oferă servicii de specialitate acestei categorii deosebit de sensibile, şi care sunt îndemnaţi mai mult sau mai puţin explicit, de către managerii care coordonează activitatea acestora, să informeze şi îndemne insistent aceste persoane să primească un act medical pentru care mulţi dintre aceşti tineri pacienţi nu mai pot nici măcar să îşi exprime interesul/(dez)acordul.
Ţinând cont de prevederile legale privind accesul la informații publice, ale transparenței decizionale, vă rog să aveți amabilitatea să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
Vă solicit să comunicați răspunsul în scris.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795