Adresată: domnului prim-ministru al României, Florin-Vasile Cîțu
De către senator: Rodica Boancă
Ședința Senatului din data de: 26.05.2021
Obiectul interpelării: Accesul cetățenilor din Republica Moldova
Stimate domnule prim-ministru Florin-Vasile Cîțu,
Făcând abstracție de faptul că Basarabia, ca regiune istorică, face parte din vechile hotare ale României Mari, realitate care constituie dezideratul fiecărui cetățean de pe cele două maluri ale Prutului, este un lucru cert și de necombătut faptul că în Republica Moldova sunt familii întregi sau parțiale care au corespondent in România. Fie doar plecați la muncă să aducă un ban sau o bucată de pâine, precum sunt și confrații nostri prin toată Europa.
Prin ultimele evenimente și sub umbrela pandemiei, care a dus la ridicarea liberei circulații în punctele de trecere a frontierei, foarte multe familii au fost pur și simplu separate și din păcate aceste evenimente nu fac decât să ne întoarcă la vremurile de tristă amintire de dinainte de anii `90.
Mai mult decât atât, din lipsă de comunicare, marea majoritate a celor care au mers în punctele de trecere a frontierei cu dorința de a trece granița și așa nedreaptă au plecat înapoi cu un gust amar, gândind că iarăși au fost trădați de frații lor. Pe lângă asta, se creează un curent împotriva României, a românilor și, din păcate, un curent împotriva unioniștilor.
Revenind la obligativitatea impunerii vizelor, ne întoarcem astfel la comunism! Revenind la obligativitatea impunerii vizelor, ne întoarce iarăși la dezbinare, iar peste alți 30 de ani vom fi judecați precum îi judecăm pe cei care au făcut același lucru acum 30 de ani. De ce să așteptăm alți 30 de ani, când o putem face acum?
În contextul zecilor de sesizări primite de la cetățenii care au fost întorși de la graniță, vă solicit clarificarea următoarelor aspecte:
Vă mulțumesc!
Solicit răspuns scris.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795