Rodica Boancă – Interpelare – Fondurile din PNRR ocolesc județul Ialomița

Adresată: Domnului mnistru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 18.05.2022

Obiectul interpelării: Fondurile din PNRR ocolesc județul Ialomița

Stimate domnule Ministru, Cseke Atilla,

         Așa cum v-am menționat și în interpelarea anterioară, reiterez faptul că administrațiile teritoriale din județul Ialomița sunt dependente de promisiunile asumate de Guverm prin intermediul Programului „Anghel Saligny”.

         În anexele PNRR, pentru administrațiile din Ialomița au fost alocate 2 miliarde lei. Însă, în spiritul deja implementat de guvernarea pe care o reprezentați, din suma votată și aprobată inițial, a fost virată doar o parte, mai exact suma de 1,27 milioane lei. Din această sumă, care nu acoperă nevoile cetățenilor ialomițeni, peste 730 mili­oane lei vor reprezenta investițiile pentru infrastructura rutieră, iar restul reprezintă investiții în rețeaua de apă și canalizare.

          Totuși, această tăiere majoră a fondurilor determină ca o serie de proiecte care erau deja în desfășurare, având în vedere promisiunile Guvernului de la finalul anului trecut, să fie stagnate, iar disconfortul adus locuitorilor județului să fie unul accentuat.

          Unul dintre dintre aceste proiecte înghețate este reprezentat de finalizarea lucrărilor de infrastructură la Centura de Nord a municipiului Slobozia. Astfel, Centura de Nord a Sloboziei și o parte dintre tronsoane de drum adiacente acestei ample lucrări se vor suspenda, iar traficul se va desfășura în continuare în condiții foarte grele.

Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, în numele cetățenilor și al edililor din județul Ialomița (indiferent de culoarea politică), vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Se va debloca și restul fondurilor pentru administrațiile teritoriale din județul Ialomița?
  2. Care este termenul preconizat pentru alocarea diferenței de fonduri?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.