Ramona Lovin (deputat AUR): „Românii din diaspora nu au nevoie de spectacol, ci de răspunsuri”

Deputatul AUR Ramona Lovin critică modul în care ministrul de Externe, Oana Țoiu, a ales să se raporteze la românii din diaspora, în cadrul unei întâlniri organizate la Londra.

Potrivit Ramonei Lovin, întâlnirea a fost mai degrabă o apariție formală decât un dialog real cu românii care s-au înscris pe site-ul Ambasadei pentru a participa la eveniment. Discursul ministrului a fost unul „mai mult gesticulat decât articulat”, urmat de o plecare rapidă, fără nicio sesiune de întrebări și răspunsuri, fără disponibilitatea de a asculta problemele oamenilor și fără respect pentru timpul celor prezenți.

„Românii din diaspora nu au nevoie de spectacol. Au nevoie de răspunsuri”, subliniază deputatul AUR.

Ramona Lovin atrage atenția că, atunci când un ministru vine în fața românilor, mai ales a celor plecați din țară, are obligația de a intra într-un dialog real, de a asculta nemulțumiri și de a răspunde întrebărilor legitime. A bifa o apariție publică și a pleca imediat nu este un act de reprezentare, ci un gest de dispreț față de cetățenii români.

„Dacă un ministru vine în fața românilor, trebuie să aibă curajul să îi asculte și să le răspundă problemelor, nu să plece imediat după discurs”, transmite Ramona Lovin.

În încheiere, deputatul AUR speră ca, pe viitor, ministrul de Externe să înțeleagă că românii din diaspora nu sunt decor pentru poze și comunicate, ci cetățeni care așteaptă respect, dialog și soluții concrete.

„Poate, pe viitor, doamna ministru va decide să îi trateze pe români ca pe cetățeni, nu ca pe decor. Să le și răspundă, nu doar să le facă cu mâna”, a concluzionat Ramona Lovin.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!