Către: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, doamnei ministru Diana-Anda Buzoianu, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Sănătății, domnului Cseke Attila-Zoltán, ministru al Dezvoltării,Lucrărilor Publice și Administrației, ministru interimar al Sănătății
De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova
Subiectul întrebării: Clarificări despre degradarea sistemului de alimentare cu apă din județul Prahova și riscurile sanitare suportate de populație
Stimată doamnă ministru,
Stimate domnule ministru
În ultimele luni, tot mai multe comunități din județul Prahova s-au confruntat cu întreruperi repetate ale alimentării cu apă, avertizări privind calitatea apei potabile și informații referitoare la depășiri ale parametrilor admiși pentru consum uman, inclusiv în ceea ce privește concentrațiile de arsen și nitriți, această situație nemaiputând fi acceptată ca o succesiune de incidente izolate sau simple avarii tehnice, ci devenind, deja, o consecința directă a degradării infrastructurii publice și a întârzierii cronice a investițiilor asumate de autorități.
Este inadmisibil ca, în anul 2026, cetățeni ai județului Prahova să fie puși în situația de a primi, periodic, recomandări privind evitarea consumului apei de la robinet, în timp ce autoritățile centrale și locale continuă să invoce proiecte aflate de ani de zile în diferite stadii birocratice, fără rezultate concrete resimțite de populație.
Mai grav decât atât, vorbim despre un serviciu public esențial, care are legătură directă cu sănătatea publică, siguranța alimentară și condițiile minime de trai – familii întregi, persoane vârstnice și copii sunt afectați de întreruperi repetate, de presiune scăzută sau de avertismente sanitare care ar trebui să reprezinte o excepție, nu o normalitate administrativă tolerată.
Având în vedere că această situație ridică serioase semne de întrebare privind modul în care au fost gestionate fondurile pentru infrastructura de apă și canalizare, capacitatea instituțiilor de control de a preveni degradarea sistemului și eficiența operatorilor regionali implicați, stimată doamnă ministru, domnule ministru, vă rog să transmiteți următoarele informații: