Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu David, Ministrul Ministerul Educației și Cercetării
De către Domnul senator: George-Cezar PETRE
Circumscripția electorală: Nr. 30, Olt
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Ședința Senatului din data de: 26.03.2025
Obiectul Întrebării – Situația concursurilor pentru ocuparea funcției de director și inspectori școlari
Stimate Domnule Ministru,
Situația din sistemul de învățământ este din ce în ce mai sensibilă, mai ales în ceea ce privește ocuparea funcțiilor de conducere din școli și inspectorate. În ultimul an, un număr semnificativ de directori școlari care au promovat concursurile pentru posturile de conducere au fost demiși sau au demisionat, iar realitatea arată că 765 de directori au fost înlocuiți „din pix” de politicienii din inspectorate. Aceasta este o problemă majoră, ascunsă în interiorul ministerului pe care îl conduceți.
În august 2023, la scurt timp după cea mai mare grevă a profesorilor din ultimele două decenii, liderii sindicali au atras atenția asupra nemulțumirilor existente în rândul directorilor de școli, mai ales în ceea ce privește nivelul salariilor și „anomaliile” din grila de salarizare. La doar un an după organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, au început să apară demisii în lanț. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, avertiza deja asupra unui procent ridicat al celor care renunță la funcție.
În acest sens, aș dori să vă adresez întrebări precise, căutând claritate în deciziile financiare ce vor afecta fiecare român:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795