Păucean-Fernandes Luminița – Întrebare – Riscurile scanărilor CT la pacienții din sistemul medical românesc

Adresată: Ministrului Sănătății, Domnului Alexandru Rafila

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul întrebării: Riscurile scanărilor CT la pacienții din sistemul medical românesc

          STIMATE DOMNULE MINISTRU,

          Un studiu publicat în revista JAMA Internal Medicine ridică semnale de alarmă cu privire la riscurile scanărilor CT (tomografii computerizate), proceduri frecvent utilizate în spitale pentru diagnosticarea rapidă a unor afecțiuni grave precum tumori, accidente vasculare cerebrale sau leziuni interne. Cercetarea, realizată de experți de la Universitatea din California, a analizat datele a peste 93 de milioane de scanări CT efectuate în Statele Unite doar în anul 2023. Rezultatele sunt îngrijorătoare: aproape 103.000 de cazuri de cancer ar putea fi atribuite expunerii la radiațiile generate de aceste investigații. Conform autorilor studiului, copiii, în special bebelușii sub un an, sunt cei mai vulnerabili. La această categorie, chiar și o singură scanare a capului poate crește semnificativ riscul de cancer. În cazul adulților, cele mai periculoase sunt scanările abdominale și pelviene, în timp ce la copii, riscul cel mai mare îl prezintă cele la nivelul capului. Printre tipurile de cancer asociate cu radiațiile CT se numără cele de plămân, colon, leucemie, vezică urinară, sân și tiroidă.

În acest context, domnule ministru, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. În ce măsură Ministerul Sănătății efectuează cercetări proprii asupra riscurilor scanărilor CT?
  2. În ce măsură Ministerul Sănătății informează pacienții sistemului medical românesc asupra riscurilor scanărilor CT?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.