Niculina Stelea (senator AUR): „Din pachetul de măsuri al Guvernului Bolojan lipsesc reformele structurale și de relansare a industriei românești”

Senatorul AUR Niculina Stelea a participat astăzi în cadrul întâlnirii de lucru a Comisiei de specialitate AUR de Economie, Finanțe, Energie, în care a susținut că măsurile actuale aflate pe masa Executivului sunt menite să distrugă economia națională. Aceasta anunță că partidul AUR va depune inițiative legislative pentru relansarea economiei și protejarea mediului de afaceri.

„Astăzi am participat la întâlnirea de lucru a Comisiei de specialitate AUR – Economie, Finanțe, Energie.

În cadrul acestei întâlniri am analizat pachetul 1 și 2 de măsuri propuse de Guvernul Bolojan, măsuri care pun o greutate majoră pe cetățenii României și care vor duce la distrugerea economiei, deoarece nu există niciun stimulent pentru creșterea economică.

Lipsa de viziune economică pe termen lung a Guvernului se desprinde și din faptul că lipsesc tocmai acele reforme structurale și de relansare a industriei românești, care ar reduce deficitul și care, odată implementate, nu ar mai face necesară adoptarea acestor măsuri de austeritate aberante.

Specialiștii noștri au propus soluții concrete pentru prevenirea dezechilibrelor economice majore, care se vor resimți curând, și pentru protejarea mediului de afaceri, soluții care vor fi promovate prin inițiative legislative.

România are nevoie de politici economice sustenabile, de asumare, și nu de improvizații”, a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!