Adresată: Domnului Ion-Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României
Doamnei Manuela Irina Patrascoiu, Director General al Companiei Naționale de Investiții
De către domnul Senator Nicolae VLAHU
Circumscripția Electorala Nr. 14 Constanța
Ședința Senatului României din data de 05.03.2025
Obiectul întrebării: Sala Polivalentă din Constanța, un șantier înghețat
Stimate Domnule Prim- ministru,
Stimată Doamnă Director General,
Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, publicat la finele anului 2024, România ocupă primul loc din Europa în ceea ce privește indicele de masă corporală. Cu alte cuvinte, avem cel mai ridicat procent al persoanelor obeze din toată Europa. Acest rușinos prim loc vine și din lipsa infrastructurii sportive.
În Municipiul Constanța, în anul 2016, CNI anunţa că se va construi o Sală Polivalentă cu 5.000 de locuri. Aici urma să își desfășoare activitatea Clubul Sportiv Municipal Constanța, care are în prezent peste 20 de secții și numără peste 1200 de sportivi. Clubul fanion la Constanței nu are o sală proprie pentru antrenamente sau meciuri. Echipele joacă în alte spaţii unde plătesc chirie, iar sumele aferente vin uneori de la părinții tinerilor sportivi.
Revenind la cronologia evenimentelor, abia după doi ani, în decembrie 2018, CNI semnează contractul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor. Termenul de finalizare a Sălii Polivalente anunţat la acea vreme, era de 27 de luni, adică vara lui 2021.
În momentul de față, din estimările prezentate în spațiul public, construcția este ridicată într-un procent de 70%, dar lucrările au înghețat.
Ne place tuturor să vedem sportivii românii cum câștigă medalii la diferite competiții internaționale dar nimeni în afară de ei, nu știe în ce condiții se pregătesc. Ne dorim cu toții să avem o națiune sănătoasă, dar nu avem unde să ne trimitem copiii la sport.
Auzim an de an faptul că diferite proiecte din Constanța se află printre prioritățile Companiei Naționale de Investiții, în ceea ce privește finanțarea proiectelor din Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), dar în realitate lucrările stagnează. Sala Polivalentă nu face excepție.
Astfel, conform prerogativelor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:
Aștept răspunsul dumneavoastră în scris și oral la Senatul României în conformitate cu prevederile art. 112 din Constituție, precum și ale art. 179 din Regulamentul Senatului.
Vă mulțumesc!
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795