Nagy Vasile – întrebare către Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Clarificări privind data la care va fi finalizat lotul Sibiu-Boița al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești

Către: Sorin Mihai GRINDEANU, Viceprim-Ministru, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Data: 02.11.2022   

Subiectul întrebării: Clarificări privind data la care va fi finalizat lotul Sibiu-Boița al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești

Stimate Domnule Ministru,

          Având în vedere declarațiile dumneavoastră din spațiul public referitoare la contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, contract care a  fost semnat în luna aprilie a anului 2019 pentru suma 600 de milioane de lei, lucrările începând după un an, în primăvara anului 2020, cu termen de finalizare în luna martie 2023 și cu lotul Sibiu-Boița fiind singurul cu șanse majore de deschidere până la finalul anului 2022, chiar dacă are lucrări mai complexe, mai dificile, precum viaductul Tălmăcel (650 m), construit la 30 de metri înălțime, vă rog să-mi comunicați dacă lotul Sibiu-Boița al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, care a ajuns la un stadiu fizic de 90 %, se va deschide până la sfârșitul anului și data la care va fi dat în folosință.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.