Nagy Vasile – întrebare către Ministerul Educației – Clarificări privind situația învățământului dual din România

Către: Ligia DECA, Ministrul Educației

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Data: 01.11.2022   

Subiectul întrebării: Clarificări privind situația învățământului dual din România

Stimate Doamnă Ministru,

          Având în vedere declarațiile secretarului de stat din ministerul pe care îl conduceți, în cadrul unei dezbateri despre învățământul dual, conform cărora, în acest an școlar, numărul de locuri alocate pentru învățământul tehnologic, în general, a fost în creștere, iar sistemul dual a înregistrat o creștere de 36,9% față de anul școlar trecut, precum și faptul că mulți dintre elevi care, terminând gimnaziul, nu aleg acest tip de învățământ din cauza mentalității, iar cei care l-au ales au făcut-o ca ultimă soluție, pentru a nu rata un parcurs educațional, vă rog să îmi comunicați care sunt măsurile pe care le-ați luat pentru extinderea aceastei forme de învățământ și cum o să asigurați suportul agenților economici și a unităților de învățământ pentru identificarea nevoilor din piața muncii pentru acele calificări care sunt la mare căutare.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.