Către: Ministerul Sănătății, domnului Cseke Attila-Zoltán, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministru interimar al Sănătății
De la: Domnul Mihai-Adrian Enache, deputat în circumscripția electorală nr.42 București
Subiectul întrebării: Rețea de furt din spitale publice – cine răspunde pentru
dispariția chimioterapicelor și transferul lor în privat
Stimate domnule ministru,
Cazul dispariției chimioterapicelor dintr-o unitate publică de referință precum Institutul Oncologic București nu poate fi tratat ca o abatere administrativă, ci indică un mecanism organizat prin care resurse vitale au fost scoase din circuitul public, în timp ce pacienți oncologici depindeau de
aceste tratamente pentru supraviețuire.
Datele rezultate din controale oficiale și declarațiile publice ale fostului ministru al Sănătății1
indică lipsuri de medicamente de ordinul milioanelor de euro, diferențe majore de gestiune și existența unor facturi fără acoperire reală în produse – iar toate aceste aspecte semnalate nu
descriu un accident, ci un sistem în care controlul a fost fie inexistent, fie deliberat ignorat.
Mai grav decât atât, stimate domnule ministru interimar, există suspiciunea că tratamentele destinate pacienților din sistemul public au fost deturnate către zona privată, ceea ce ridică problema unei duble încălcări a legii, anume fraudarea bugetului public și privarea directă a pacienților de tratament, ceea ce transformă această situație nu doar întruna penală, ci și în una de responsabilitate politică majoră, în condițiile în care mecanismele de control ale statului nu au prevenit și nu nici au oprit la timp un astfel de
fenomen.
În acest context, domnule ministru interimar, vă solicit: