Geamănu Ștefan – Întrebare – „Sănătatea României la Terapie Intensivă: 3 din 4 angajați lucrează în condiții critice, în timp ce leadership-ul ministerial suferă de un punct orb”

Adresată: Domnului Alexandru ROGOBETE, Ministrul Sănătății

               Domnului Petre Florin MANOLE, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

De către Domnul senator: Ștefan GEAMĂNU                                

Circumscripția electorală: Nr. 43 pentru românii cu domiciliul în afara granițelor

Grupul Parlamentar: A.U.R.                 

Obiectul Întrebării – „Sănătatea României la Terapie Intensivă: 3 din 4 angajați lucrează în condiții critice, în timp ce leadership-ul ministerial suferă de un punct orb”

Stimate Domnule Ministru,

          Vă adresez această interpelare în urma datelor alarmante publicate recent de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, prin intermediul aplicației de monitorizare a Calității Vieții Profesionale (CVP). Rezultatele acestui studiu național, realizat de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” (CCDSS), descriu un sistem medical aflat în pragul colapsului funcțional și al abandonului de personal.

În timp ce discursul guvernamental se concentrează pe investiții în ziduri și echipamente, cifrele privind capitalul uman sunt de o gravitate fără precedent:

1. Condiții de muncă la limită: 74,3% dintre angajații din sănătate își evaluează condițiile de muncă drept problematice sau critice. Scorul mediu național de 49,9 puncte din 100 este, practic, o notă de corigență pentru actuala administrație.
2. Epuizarea și deficitul de personal: Dimensiunea supraîncărcării a obținut cel mai mic scor, 34,2 puncte. Aceasta nu este doar o problemă de confort, ci un risc direct la adresa siguranței pacientului.
3. Vulnerabilitatea juridică a medicilor: Scorurile arată o vulnerabilitate medico-legală critică de 30,4 puncte. Medicii din România practică astăzi o medicină defensivă, paralizați de frica de malpraxis în absența unui suport instituțional real.
4. Amenințarea exodului: Aproape 1 din 3 angajați (28,7%) declară o intenție ridicată de a părăsi sistemul. Principalele motive? Salarizarea nesatisfăcătoare, lipsa respectului și dezechilibrul grav între viața profesională și cea personală.
5. Punctul orb managerial: Managerii de spitale evaluează situația cu 10 puncte mai sus decât personalul de execuție. Această ruptură de percepție confirmă că deciziile de la vârful sistemului sunt deconectate total de realitatea din secții.

În fapt, singurul lucru care mai ține sistemul în picioare este satisfacția vocațională (70 puncte), însă vocația nu poate ține locul personalului lipsă și nici nu poate compensa oboseala cronică a celor care fac gărzi duble.

          În acest context, vă solicit răspunsuri la următoarele întrebări:                                                      

1. (Către Ambii Miniștri): Cum explicați diferența de 10 puncte între percepția managementului și cea a personalului de execuție? Ce măsuri de „audit al realității” veți implementa pentru ca managerii numiți politic să nu mai ignore condițiile critice de muncă?

2. (Către Ministrul Muncii): Având în vedere că aproape 30% din personal vrea să părăsească sistemul, ce strategie de retenție aveți, dincolo de promisiuni salariale? Cum aveți de gând să gestionați riscul de „burnout” prin legislația muncii specifică sectorului sanitar?

3. (Către Ministrul Sănătății): Cum răspundeți la scorul critic de 34,2 puncte privind deficitul de personal? În câte unități sanitare se respectă astăzi normativele de personal și de ce nu ați deblocat posturile necesare pentru a stopa supraîncărcarea?

4. (Către Ministrul Sănătății): Ce pași concreți faceți pentru a reduce vulnerabilitatea juridică a medicilor (scor 30,4), astfel încât aceștia să nu mai fie obligați să practice medicina defensivă din cauza lipsei de suport instituțional?

5. (Către Ambii Miniștri): Având în vedere că acest studiu a fost realizat prin aplicația CVP a Federației Solidaritatea Sanitară, veți recunoaște oficial acest instrument de monitorizare pentru a fundamenta viitoarele politici de dialog social?