Dumitrina Mitrea – Comunicat de presă – Situația minorităților etnice și statutul limbilor minoritare în Republica Moldova

Miercuri, 28 ianuarie 2026, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, doamna deputat Dumitrina Mitrea, membră a Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a intervenit în plenul Adunării, formulând o interpelare adresată preşedintelui Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, reprezentat de domnul Mihai Popşoi, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, privind situaţia minorităţilor etnice şi statutul limbilor regionale sau minoritare în Republica Moldova.

În intervenţia sa, doamna deputat Mitrea a subliniat diversitatea etnică a Republicii Moldova, menţionând existenţa unor importante comunităţi ucrainene, găgăuze, ruse, bulgare şi rome, alături de majoritatea românească. Totodată, a atras atenţia asupra faptului că minorităţile neruse sunt supuse proceselor de rusificare în sistemul de învăţământ public şi că limba rusă beneficiază de un statut privilegiat în raport cu celelalte limbi minoritare.

De asemenea, a amintit că, deşi Republica Moldova a semnat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare în anul 2002, aceasta nu a fost ratificată până în prezent.

În răspunsul său, domnul Mihai Popşoi a precizat că autorităţile moldovene au întreprins o serie de măsuri în baza Strategiei pentru consolidarea relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru perioada 2017–2027, în vederea creării premiselor necesare pentru ratificarea Cartei. Totuşi, domnia sa a precizat că războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, criza refugiaţilor şi noile provocări interne şi externe au determinat necesitatea reevaluării gradului de pregătire pentru acest angajament.

În acest context, autorităţile moldovene consideră oportună realizarea unui studiu privind capacităţile instituţionale şi mecanismele de implementare a prevederilor Cartei, precum şi evaluarea costurilor aferente, atât la nivel central, cât şi local.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.