Dorinel Cosma – Întrebare parlamentară – Situația lipsei furajelor

Adresată: Domnului PETRE DAEA, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către Domnul senator: Dorinel COSMA

Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 19.10.2022

Obiectul întrebării – Situația lipsei furajelor

       

Efectele secetei din vara acestui an se resimst si astăzi. Zona Moldovei a fost cea mai afectată de cauza lispei de precipitații. Mai mulți fermieri se plâng că la iarnă nu vor avea hrana necesară pentru animale.  Cele mai afectate culturi sînt cele de grâu şi triticale, orz, orzoaică, ovăz, secară, dar și rapiţă, pe suprafețe ce depășesc 50%.

        Mulți fermieri au declarat zona calamitată pentru a primi despăgubiri. În lipsa furajelor proprii, dar și a banilor pentru a le cumpăra, fermierii vor fi nevoiți să vândă o parte din animale sau să le sacrifice. Pe langă acestea, au fost nevoiți să sacrifice animale sau să distrugă produsele de origine animală și din cauza unui focar de scrapie, iar fermierii reclamă întârziarea despăgubirilor promise, cu care ar putea trece iarna și ar diminua din pierderi.

În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:

  1. De ce până în acest moment nu s-au alocat despăgubirile de la stat pentru pierderea animalelor sacrificate sau a produselor de origine animală distruse din cauza scrapiei?
  • Când preconizați că vor fi despăgubiți fiermierii afectați de focarul de scapie? Aveți în vedere o alocarea banilor în regim de urgență?
  • Ce măsuri va lua ministerul pentru fermierii care nu au puterea financiară pentru a cumpăra furaje?
  • Care este situația fermierilor afectați din cauza lipsei de furaje din județul Botoșani?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.