Adresată: Domnului Sorin Mihai GRINDEANU, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii
De către Domnul senator: Dorinel COSMA
Circumscripția electorală: Nr.7, Botoșani
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Ședința Senatului din data de: 28.09.2022
Obiectul interpelării – Situația reintroducerii trenului de noapte, direct, Botoșani-București și retur.
Stimate domnule ministru,
Transportul pe calea ferată reprezintă una dintre principalele facilități pentru studenți și elevi. Aceasta contribuie la creșterea numărului de studenți și elevi din medii socio-economice defavorizate, constituind una dintre politicile publice ce vizează echitatea în învățământul superior. În plus, călătoriile de transport feroviar încurajează mobilitatea studenților și elevilor, participarea la cursuri și la evenimente naționale sau chiar internaționale.
Toți mai mulți botoșăneni, în special stundeți și elevi, semnalează cu regret scoaterea trenul de noapte Botosani-Bucuresti și retur. Acestă rută de noapte este necesară având în vedere dinstanța între cele două localități. Menținerea doar în timpul zilei a acestei rutei provoacă pierdere de timp și mari neajunsuri.
Călătorii trebuie să aștepte aproape trei ore în gara Verești, în toiul nopții, trenul Timișoara – Botoșani, pentru a ajunge la destinația finală. Prețul întreg al unui bilet pentru ruta Botoșani – București cu trenul este mult mai convenabil decât la autocar, iar, pentru cetățenii care nu dețin autoturism propriu, este un adevărat sprijin financiar și logistic. Multe studii și statistici arată faptul că în România transportul feroviar este mult mai sigur, în comparație cu cel rutier.
În acest condinții, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795