Adresată: Domnului Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României
De către: Deputat Dorel-Gheorghe ACATRINEI, circumscripția electorală nr. 35, Suceava
Obiectul interpelării: Cine răspunde de moartea pacienților în urma infecțiilor nosocomiale din Spitalul Județean Suceava?
Domnule Prim-Ministru,
Spitalul Județean Suceava este un spital greu încercat în ultimii ani.
În pandemie a fost adusă o conducere militară ce a luat ca primă măsură blocarea străzii de acces către spital pentru ca sucevenii să nu ia covidul trecând cu mașina prin fața spitalului, în timp ce Gheorghe Flutur se furișa într-o rezervă a spitalului în halatul de „doctor” pentru a beneficia preferențial de analize și
tratament pentru Covid 19.
În „numele” acestui spital, în anul electoral 2024, atât PNL prin Gheorghe Flutur cât și PSD prin Vasile Râmbu, revendică legitimitatea ocupării funcției de președinte al Consiliului Județean, respectiv de primar pentru că „au făcut investiții în spital”.
Cu alte cuvinte, dacă mori, mori cu pereții zugrăviți în alb și cu aparate medicale performante la căpătâi. Nimic despre faptul că sucevenii și-au înmormântat părinții în saci de plastic în vremea pandemiei, că majoritatea doctorilor erau în concediu medical, că în primele zile ale pandemiei, asistentele puneau dimineața tratamentul pentru Covid 19, în pungi de plastic și mai deschideau ușa a doua zi
să vadă cine mai trăiește, nimic despre faptul că la UPU se stă și câte 6-8 ore, că
parcarea costă 5 lei/oră, că investițiile necorespunzătoare au generat incendii grave, că șpaga pentru un post de asistentă ajungea la 10.000 euro, că directorul spitalului a fost implicat într-un triunghi amoros afectând serviciul de cardiologie intervențională, etc.
Bomboana de pe colivă este că Spitalul Județean din Suceava este prima unitate sanitară de stat din România care este condamnată pentru ucidere din culpă și a fost condamnat la o amendă penală de 280.000 lei plus daune morale de 800.000 euro după moartea unui bebeluș care s-a îmbolnăvit în maternitate, expertiza judiciară dovedind că infecțiile nosocomiale au fost cauza decesului.
„Pe 17 februarie 2016, într-o zi friguroasă, soții Ana Maria și Ovidiu Manea primeau vestea cea mare: al doilea copil al familiei, un băiețel, se năștea sănătos la maternitatea din Suceava. Avea aproape patru kilograme și primea nota 9 la naștere.
L-au botezat Alexandru Teodor.
După trei zile în spital, timp în care starea sa de sănătate a fost bună, bebelușul a fost dus acasă de părinți. Familia locuia într-un apartament cu trei camere din municipiul Suceava, în nordul țării. Pe 29 februarie, Alexandru Teodor a început să se simtă rău – era letargic, avea febră, iar capul i se umflase. La spitalul din Suceava bebelușul a fost diagnosticat cu „infecție acută a căilor respiratorii superioare”. Familia a cerut transferul la un spital din Iași, aflat la circa 150 de kilometri, pentru a-l salva.
Bebelușul a ajuns la Iași cu ambulanța, în comă. Pe 1 martie 2016, la ora 21:30, a murit.
Ce nu știa la acel moment familia Manea – dar avea să afle după ce și-a îngropat copilul – e că, cu câteva zile înainte ca Alexandru Teodor să se stingă, un alt bebeluș murise la maternitatea Spitalului Județean din Suceava.
Vasile, băiatul familiei Haidamac, trăise doar 27 de ore.
La câteva luni după aceste două decese, a murit al treilea nou-născut adus pe lume la aceeași maternitate. Lucas a trăit zece zile.
Spital modernizat, curățenie asigurată neconform.
Ce a determinat, așadar, moartea subită a trei bebeluși veniți pe lume în saloanele aceleași maternități?
Mai ales că Secția de obstetrică-ginecologie, unde se întâmplaseră nenorocirile, era proaspăt modernizată – printr-un proiect al Băncii Mondiale – condițiile fiind, teoretic, cu mult peste cele din alte spitale din țară.
În acea primăvară, Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Suceava a efectuat o investigație la maternitate. Din cele 20 de probe recoltate din secțiile de obstetricăginecologie și neonatologie, 12 era neconforme – conțineau bacteria Pseudomonas spp (pioceanic).
Din apă au fost recoltate șapte probe – șase conțineau aceeași bacterie.
Neregulile de igienă din maternitate aveau să-i șocheze pe inspectori:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795