Adresată: Domnului ILIE-GAVRIL BOLOJAN, PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI
Domnului Florin Ionut Barbu, Ministrul Agriculturii și Silviculturii din România
Domnului Ștefan-Radu Oprea Secretar General al Guvernului
Doamnei Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe
De către: Domnul Senator Andrei Emil Dîrlău
Circumscripția electorală: 1 Alba
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
OBIECTUL INTERPELĂRII: PERICOLUL PRODUSELOR UCRAINIENE NECONFORME PE PIAȚA UE, DECI ȘI PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ.
Stimate Domnule Prim-ministru,
Stimat Doamnă Ministru,
De la începutul agresiunii ruse asupra Ucrainei, țările UE au importat în diferite cantități produse agricole din această țară, provocând importante daune agricultorilor europeni.
Recent, conform publicației „La France Agricole”, s-a înregistrat în Franța un focar de dermatoză nodulară la bovine, cauzat – conform laboratorului independent Agreelia – de insecte infectate aduse în țară prin cerealele de calitate scăzută importate din Ucraina. Astfel, a fost necesară sacrificarea a mii de vaci.
Mai nou, Republica Moldova a trimis o notificare către Organizația Mondială a Comerțului privind o interdicție temporară a importului de carne de pasăre ucraineană și produse derivate, motivând decizia prin „prezența reziduurilor de metronidazol în furaje și în carnea de pasăre” din Ucraina.
Aceste două descoperiri subliniază riscurile asociate comerțului cu produse agricole neconforme. De altfel, autoritățile franceze au semnalat frecvent lipsa certificatelor corespunzătoare și a controlului calității pentru livrările provenite din Ucraina.
Ca urmare, consecințele sunt devastatoare pentru fermierii francezi, care se confruntă deja cu presiuni economice din cauza acordului Mercosur. Așa cum am precizat anterior, nici Republica Moldova nu se simte prea bine.
În România, fermierii s-au plâns în nenumărate rânduri prin manifestații, mitinguri, memorandumuri și discuții cu reprezentanți ai guvernului cu privire la concurența neloială la care statul român îi obligă prin acceptarea produselor ucrainene de calitate inferioară și la prețuri foarte mici. Precizăm că și agricultorii români se confruntă mai nou, ca toți ceilalți agricultori europeni, cu prevederile acordului Mercosur.
Ucraina, prin Federația Angajatorilor, consideră că prin măsurile luate de țări membre ale UE și de Republica Moldova se creează bariere comerciale artificiale pentru producătorii săi, precizând că „în vreme de război, exporturile înseamnă venituri valutare, locuri de muncă păstrate și taxe care susțin bugetul țării”.
Remarcăm că această țară, care trăiește din ajutor american, occidental și al UE încă din 2022, nu dorește să respecte reguli minime de comerț civilizat și nu are respect pentru sănătatea cetățenilor țărilor care îi oferă ajutor și nici pentru sănătatea economică a acestora. Pentru Ucraina, restul Europei nu există.
În contextul prezentat mai sus, domnule prim-ministru, doamnă ministru și domnilor miniștri, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795