Adresată: DOMNULUI ILIE-GAVRIL BOLOJAN, PRIM-MINITRUL ROMÂNIEI
DOAMNEI OANA-SILVIA ȚOIU, MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE
DOMNULUI DEMETER ANDRAS ISTVAN, MINISTRUL CULTURII
DOMNULUI RADU MARINESCU, MINISTRUL JUSTIȚIEI
De către: Domnul Senator Andrei Emil Dîrlău
Circumscripția electorală: 1 Alba
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
OBIECTUL INTERPELĂRII: PATRIMONIUL ROMÂNIEI, SUBIECT DE JAF DE PESTE 36 DE ANI.
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Stimate Doanmă ministru,
Stimați Domni Miniștrii,
Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) a împrumutat mai multor instituții din România, în ultimii zeci de ani, sute de lucrări de artă, în special tablouri.
Printre aceste instituții se regăsesc Ministerul Afacerilor Externe, Senatul României, Societatea Română de Radiodifuziune și Partidul Social Democrat.
MNAC, la solicitarea Curții de Conturi, încearcă de mulți ani clarificarea situației acestor lucrări de artă.
O parte a lor a fost recuperată – unele tablouri aflându-se în stare de degradare –, dar o mare parte este dispărută.
MNAC a intentat procese în toate aceste cazuri.
O situație foarte gravă o reprezintă cele 904 lucrări împrumutate MAE, dintre care doar o mică parte a fost recuperată. MNAC a solicitat ca, în cazul în care operele de artă nu vor fi returnate, să primească despăgubiri.
Aflăm din presă că pentru o parte a lucrărilor nu există dovezi clare de predare-primire, altele au rămas abandonate în clădirile ambasadelor închise, multe se regăsesc înregistrate la MAE cu valori derizorii, modul în care au fost păstrate ridică semne serioase de întrebare ținând seama de starea lor de degradare, iar cel puțin 226 de obiecte de artă sunt de negăsit.
Situația expusă în presă și datele din dosarul aflat pe rolul Secției civile a Tribunalului București de mai mult de 5 ani ne arată că administrarea și respectul pentru patrimoniul cultural românesc sunt inexistente la nivelul unor instituții fundamentale ale statului nostru. Ne aflăm de 36 de ani într-un plin proces de jaf național.
Nu este prima dată când obiecte din patrimoniul cultural și istoric al României sunt furate sau degradate. Constatăm însă că, deși astfel de fapte sunt semnalate permanent, instituțiile abilitate ale statului nu iau măsurile drastice care se impun pentru sancționarea severă și prevenirea acestor situații.
Ca urmare a celor prezentate vă rog să răspundeți la urmatoarele întrebări:
Vă precizez că, în cazul în care invocați lipsa fondurilor, această motivație este echivalentă cu participarea dumneavoastră la jaful național.
Sunt sigur că nu este nevoie de plângeri penale și că parchetele trebuiau să se autosesizeze în aceste situații.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795