Darius Pop – întrebare către Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației – Spitalele regionale din România

Către: Domnul Adrian-Ioan VEȘTEA, Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației

 De la: Domnul Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș

Obiectul întrebării: Spitalele regionale din România

Stimate domnule ministru,

Dintr-un document al Ministerului pe care îl conduceți, instituție care a semnat finanțarea europeană pentru spitalele regionale, reiese că: „la semnarea contractelor de finanțare pentru care a fost primită și aprobarea Comisiei Europene s-a decis derularea proiectelor în două faze”.

Prima fază urma să fie finanțată din POR (Programul Operațional Regional) 2014-2020, iar a doua finanțată din POS (Programul Operațional de Sănătate) 2021-2027. Pentru faza I, obiectivele principale erau: realizarea proiectelor tehnice și încheierea contractelor pentru construcții pentru alocarea finanțărilor. Pentru faza a II-a, obiectivele principale erau construirea propriu-zisă a spitalelor, dotarea și operaționalizarea acestora, precum și realizarea unor măsuri de reformă și sustenabilitate a serviciilor.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți, punctual, ce obiectiv principal, corespunzător fiecărei faze amintite, a fost îndeplinit până în luna septembrie 2023.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.