Darius Pop – întrebare către Ministerul Educației – Situația retragerii copiilor de la cursuri în județul Maramureș

Către: Doamna Ligia DECA, Ministrul Educației

De la: Domnul Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș

Obiectul întrebării: Situația retragerii copiilor de la cursuri în județul Maramureș

Stimată doamnă ministru,

Cazul celor doi părinţi din județul Bihor, care și-au retras de la școală și au decis să-şi educe acasă toţi cei patru copii și care, ulterior, au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepse, este unul destul de grav și reflectă, pe de o parte, și calitatea slabă a întregului proces educațional patronat de statul român – fapt confirmat, de altfel, și de testele PISA!

Cu toate acestea, cel mai probabil, astfel de gesturi de retragere a elevilor de la cursurile învățământului obligatoriu, nu sunt singulare, existând familii care își retrag deliberat copiii de la cursurile învăţământului obligatoriu, lipsindu-i, astfel,  de dreptul fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituția României.

Vă rog să îmi transmiteți, stimată doamnă ministru, cum gestionați fenomenul de homeschooling, care a luat amploare în România în pandemie, când mulți părinți și-au retras copii de la școală, câte astfel de cazuri – similare celui din Bihor - ați identificat în ultimii 3 ani și ce măsuri ați luat pentru reintegrarea copiilor în sistem, precum și care este situația acestor cazuri în județul Maramureș.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.