Dănuț Aelenei – întrebare către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Subvenții APIA!

Către: Domnul Florin-Ionuț BARBU – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
De la: Deputat AUR, Dănuț AELENEI – Circumscripția electorală nr. 14 Constanța
Subiectul întrebării: Subvenții APIA!


Domnule ministru,


Potrivit Legii nr.96/2006, republicată, privind statutul deputaților și al senatorilor, deputații și senatorii sunt reprezentanți aleși ai poporului român prin care acesta își exercită suveranitatea, iar în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului având îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni.


Având în vedere cele de mai sus vă supun atenției dumneavoastră urmatoarele:


În ultima perioadă din ce în ce mai mulți cetățeni ai județului Constanța, dar și din județele limitrofe acestuia, și-au prezentat nemulțumirile la cabinetul meu parlamentar, nemulțumiri referitoare la întârzierile pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le are în procedurile de plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) vegetal și zootehnie, subvenții achitate din bani naționali, din bugetul de stat.


Ținând cont că APIA nu poate stabili cuantumurile finale pe hectar fără un proiect de hotărâre de Guvern prin care sunt stabilite plafoanele alocate, document care are nevoie de aprobarea Executivului și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, vă întreb, domnule ministru:

  1. De ce ministerul pe care-l conduceți nu a redactat acest document atât de important pentru agricultori până la această data?
  2. Ce, sau cine, v-a oprit să nu-l prezentați spre aprobare Executivului?
  3. Când preconizați să se facă deblocarea ecoschemelor și plata integrală a tuturor subvențiilor, finanțate din bugetul de stat?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.