Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș
Subiectul întrebării: Pătrunderea ilegală în clădirea Parlamentului a unui cetățean irlandez
Stimate Domnule Ministru,
Având în vedere faptul că în noaptea de 26 spre 27 decembrie, cetățeanul irlandez Coomins Richard Thomas, în vârstă de 27 ani, a intrat în curtea Parlamentului României în jurul orei 04:00, a escaladat un zid de aproximativ 2 metri, a străbătut o curte de peste 100 de metri, a spart un geam al clădirii și a reușit să pătrundă în clădirea Parlamentului evitând toate inelele de pază și securitate ale instituției. Mai mult decât atât, acest individ a urcat scările până la etajul trei, a străbătut pe întuneric holurile Casei Poporului și a reușit să ajungă lângă sala de arme a Serviciului de Protecție și Pază, unde a fost prins de ofițeri ai SPP care au alertat Poliția. Cu mult mai îngrijorător și de-a dreptul sfidător la adresa siguranței publice este faptul că acest fir al evenimentelor a fost realizat de către un cetățean aflat în stare de ebrietate.
Deși a fost cercetat pentru distrugere și violarea sediului profesional, cetățeanul irlandez a fost pus în libertate după doar 24 de ore petrecute în arestul Secției 17 Poliție din București, judecătorii considerând că acesta nu prezintă un pericol social. Ulterior, autoritățile nu au mai oferit opiniei publice niciun detaliu privind stadiul cercetărilor
Având în vedere cele menționate mai sus, vă rog respectuos să binevoiți să-mi comunicați în scris la următoarele întrebări:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795