Către: Domnul Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării
De la: Doamna Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași
Subiectul întrebării: Demisiile cadrelor didactice și impactul măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 asupra sustenabilității sistemului de învățământ
Stimate domnule ministru,
Măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025 trebuie evaluate nu doar prin prisma obiectivelor bugetare sau administrative, ci, mai ales, prin efectele reale asupra resursei umane, care reprezintă elementul central al funcționării sistemului de învățământ.
Datele recente privind demisiile din sistem ridică o problemă serioasă de sustenabilitate – conform informațiilor furnizate chiar de Ministerul Educației, în primele două module ale anului școlar 2025–2026 au demisionat 367 de cadre didactice, dintre care 114 titulare și debutante și 253 angajate pe perioadă determinată. Aceste plecări au loc în contextul aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 141/2025, care a determinat, între altele, creșterea normei didactice de predare, în medie, cu două ore pe săptămână.
În opinia mea, stimate domnule ministru, această legătură de cauzalitate nu poate fi trecută cu vederea, iar absența unei evaluări publice clare a impactului acestor măsuri ridică o serie de întrebări privind capacitatea sistemului de a-și menține personalul calificat, într-un moment în care deficitul de cadre didactice este deja recunoscut.
Având în vedere că, în condițiile în care alte mii de posturi au fost restructurate sau reduse în același interval, există riscul ca aceste plecări să afecteze direct calitatea actului educațional și continuitatea procesului didactic, în special în zonele deja vulnerabile, stimate domnule ministru, vă solicit să precizați:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795