Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu – întrebare către Ministerul Educației – Legalitatea funcționării ARACIP

Către: doamna Ligia DECA, Ministrul Educației

De la: domnii Mihail ALBIȘTEANU, Cristian-Daniel IVĂNUȚĂ, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr.24 Iași

Subiectul întrebării: Legalitatea funcționării ARACIP

Doamnă Ministru,

Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar abrogă expres, de la data intrării sale în vigoare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prin intermediul acestui act normativ se înființa Agenția Română de Asigurare a calității în învățământul preuniversitar, denumită ARACIP, se stabileau atribuțiile acestei instituții, precum și structura organizatorică a acesteia.

În noua lege a învățământului preuniversitar, atribuțiile, patrimoniul și personalul ARACIP sunt preluate de o altă instituție înființată prin Legea 198/2023 și anume, de către Agenția Română de Asigurare a Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar.

De asemenea, Legea 198/2023 prevede, în cadrul articolului 250 alin.(2) că: La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea ARACIIP se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 4 februarie 2022.

Având în vedere cele expuse mai sus :

  1. Agenția Română de Asigurare a calității în învățământul preuniversitar (ARACIP) funcționează în condiții de legalitate în momentul de față?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.