Adresată: Domnului Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministru al României
De către: Senator Costache CHERTIF
Circumscripția electorală: nr. 26, Maramureș
Data: 02/04/2025
Obiectul interpelării: Situația electrificării zonelor rurale din România și măsurile necesare pentru finalizarea acestui proces.
Stimate domnule prim-ministru,
Doresc să abordez subiectul stadiului electrificării zonelor rurale din România, un proces care, după cum evidențiază datele și analizele disponibile, rămâne neterminat după mai bine de șapte decenii de la declanșarea primelor eforturi sistematice în acest domeniu.
Programul României de Electrificare a Satelor, desfășurat între anii 1950 și 1970, a fost declarat „cu succes” încheiat în 1970. Cu toate acestea, anii 1990 au găsit România cu un număr semnificativ de localități rurale izolate și neelectrificate, o situație care persistă și în prezent. În ultimele trei decenii, inițiativele guvernamentale în acest domeniu au fost fragmentare, insuficient finanțate și slab implementate, rezultând în eșecuri repetate ale programelor de electrificare.
De la primul program național post-decembries de electrificare aprobat în 2007, care identifica 67.738 de gospodării neelectrificate în România, până la programul „Sisteme fotovoltaice pentru gospodării izolate” din 2019, care a vizat doar 7.136 de locuințe, niciun demers nu a reușit să acopere întreaga problemă. Conform estimărilor recente, aproape 100.000 de locuințe rurale rămân fără acces la energie electrică, o situație inacceptabilă pentru un stat membru al UE și NATO.
Sper că sunteți în asementimentul meu că electrificarea zonelor rurale nu este doar o problemă tehnică sau economică, ci una de drepturi fundamentale și de demnitate umană. În secolul XXI, niciun cetățean al României nu ar trebui să trăiască fără acces la energie electrică. Vă solicit să tratați această problemă cu urgența și seriozitatea pe care o merită și să oferiți transparență și soluții concrete pentru a pune capăt acestei situații.
În lumina acestor fapte, vă rog să oferiți următoarele informații și clarificări:
1. Numărul total și defalcat pe județe al locuințelor încă neelectrificate din România.
2. Lista localităților în care există locuințe încă neelectrificate.
3. Măsurile avute în vedere de Guvernul României pentru finalizarea electrificării țării.
4. Costurile estimate ale lucrărilor de electrificare.
5. Evaluarea programelor anterioare și planuri de îmbunătățire.
6. Cooperarea cu parteneri internaționali și organizații neguvernamentale.
7. Propuneri pentru un program național de electrificare.
a) Ajutoare de stat pentru racordarea la rețeaua de distribuție;
b) Sisteme off-grid individuale (panouri fotovoltaice, baterii, miniturbine);
c) Sprijinirea cooperativelor de energie regenerabilă?
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795