Adresată: Domnului IONEL TESCARU, președinte al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice
De către: Senator Andrei BUSUIOC
Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Data: 22/02/2023
Obiectul întrebării: Practici abuzive ale operatorului de servicii publice Aquavas SA din Vaslui.
Stimate domnule președinte,
În urma numeroaselor reclamații sosite pe adresa grupului parlamentar AUR din Senatul României și a cabinetului meu parlamentar, vă supun atenției o serie de abuzuri – la limita definiției de înșelăciune – ale operatorului de servicii publice SC Aquavas SA din Vaslui. Cetățenii reclamă atât majorarea fără o notificare prealabilă a prețurilor și tarifelor, cât și facturarea unor cantități absurde de apă și canalizare menajeră. Temeiul invocat de operatorul de servicii publice este următorul:
În data de 23-12 2022, SC Aquavas SA Vaslui a solicitat ANRSC majorarea tarifelor pentru apa potabilă furnizată clienților finali și pentru canalizarea menajeră aferentă. Solicitarea SC Aquavas SA Vaslui a fost înregistrată la ANRSC cu numărul 969813 din 27 decembrie 2022.
Cu o promptitudine admirabilă, ANRSC a aprobat solicitarea SC Aquavas SA în aceeași zi, 27 decembrie 2022, prin decizia numărul 246. Așadar, înregistrarea cererii de majorare a tarifelor, aprobarea ei întocmai și comunicarea deciziei s-au făcut în aceeași zi din ultima săptămână lucrătoare a anului 2022. Decizia menționa că noile prețuri și tarife aprobate se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Facturile eliberate clienților finali conțin mențiunea “Decizia ANRSC nr. 246/27.12.2022”, iar răspunsul societății respective la nenumăratele reclamații trimite la această decizie.
Numeroase reclamații ale cetățenilor și societăților comerciale din județul Vaslui aflate în aria de răspundere contractuală a SC Aquavas SA sunt confirmate chiar de către angajați ai respectivei societăți, care nu vor să depună mărturie publică de frica pierderii locurilor de muncă. Aceștia sunt, ei înșiși, consumatori finali, victime ale abuzurilor societății la care lucrează.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm să ne transmiteți:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795