Aelenei Dănuț – Intervenție referitoare la “Familia creştină”

Domnul Dănuţ Aelenei:

“Familia creştină”

După învăţătura Sfintei noastre biserici, familia este un aşezământ dumnezeiesc şi temelia vieţii de obşte. Ea se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Dumnezeu în faţa sfântului altar. Această legătură răsare din imboldul firesc, sădit de Dumnezeu în om. “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Efes. 5, 31).

Însuşirile familiei creştine se desprind din învăţătura sfintei biserici despre căsătorie:

1. Unitatea şi egalitatea. Familia trebuie să fie întemeiată prin legătura dintre un singur bărbat şi o singură femeie. “Fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său” (I Cor. 7, 2).Sfânta noastră biserică nu îngăduie legătura dintre bărbat şi mai multe femei, căci aceasta înjoseşte femeia. În familia creştină femeia este soţie, adică tovarăşa de viaţă şi împreună – lucrătoare cu bărbatul, în toate. Creştinismul a ridicat femeia din starea de înjosire faţă de bărbat, în care se găsea mai înainte, şi a aşezat-o în toată vrednicia ei de fiinţă creată “după chipul lui Dumnezeu”, precum spune Sfântul Apostol Pavel: “Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28).Astfel, creştinismul a arătat pentru prima dată că femeii i se cuvine aceeaşi preţuire ca şi bărbatului. Nu mult mai târziu, orânduielile omeneşti i-au recunoscut şi ele femeii drepturi şi îndreptăţiri alături de bărbat.
2. Dragostea şi buna învoire dintre soţi. Când sila, sau alte pricini, ca de exemplu averea, duc la întemeierea unei familii, atunci rareori traiul între soţi este fericit.
3. Curăţia. Soţii să nu fie în apropiata înrudire trupească şi sufletească. Prin canoanele sale, sfânta noastră biserică a stabilit gradele de rudenie, care fac cu neputinţă încheierea căsătoriei.
4. Sfinţenia. Familia trebuie să fie binecuvântată prin Taina Sfintei Cununii. Sfântul Apostol Pavel numeşte căsătoria, prin care se înfiinţează familia, Taina mare, dar nu altfel, ci numai dacă ea este întemeiată, în Hristos şi în biserică (Efes. 5, 32). Pentru însemnătatea pe care familia o are în viaţa de obşte, binecuvântarea dumnezeiască este de neapărată trebuinţă.
5. Trăinicia. Căsătoria să fie pentru toată viaţa, căci: “Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Iar Sfântul Apostol Pavel spune: “Celor ce sunt căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa, bărbatul să nu-şi lase femeia” (I Cor. 7,10-11). În afară de moartea trupească, sfânta biserică îngăduie desfacerea legăturii dintre soţi (divorţul) numai din pricini morale asemănătoare morţii trupeşti, cum sunt: necredincioşia (adulterul) sau alte legături trupeşti neîngăduite (Matei 19, 9).

După învăţătura sfintei noastre biserici, scopul familiei este:

1. Naşterea de copii, spre înmulţirea neamului omenesc şi a credincioşilor sfintei biserici;
2. Ajutorarea soţilor întreolaltă, pentru uşurarea vieţii;
3. Ocrotirea moralităţii soţilor.

S-a mai spus că omul este creat pentru viaţa în societate, adică pentru a trăi împreună cu semenii săi: “Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Fac. 2,18). Cea dintâi formă a vieţii de obşte este tocmai familia. Pe familie se întemeiază apoi toate celelalte forme de viaţă obştească.

Dar familia nu este numai sâmburele din care creşte obştea (societatea) omenească, ci ea este şi cel dintâi aşezământ de creştere morală a omului, neapărat necesar pentru bunăstarea societăţii. Familia este răsadniţa de virtuţi şi izvor de întărire morală. În sânul ei îşi primeşte copilul primele îndrumări de viaţă, care îi rămân întipărite în suflet pentru totdeauna. Căci, dacă temelia bunei creşteri a copilului este dragostea şi înţelegerea firii sale, lucrul acesta se face mai întâi şi cel mai bine în familie. Numai părinţii au dragoste faţă de copiii lor în măsura cea mai mare şi numai ei au prilej potrivit şi îndelungat să înţeleagă deplin firea fiecărui copil al lor.

Pentru a-şi putea îndeplini cum se cuvine lucrarea ei, de a creşte oameni cinstiţi în orice privinţă, familia creştină trebuie să se călăuzească după îndrumările morale sănătoase care se găsesc în învăţătura sfintei noastre Biserici Ortodoxe, păstrătoarea adevărurilor veşnice.

Familia este alcătuită din părinţi şi copii. Părinţii au datorii faţă de copii, iar copiii faţă de părinţi.

Pe lângă părinţi şi copii, familia mai cuprinde şi pe celelalte rude, oricât de depărtate. De aceea, toate rudele trebuie să se iubească, să se respecte şi să se ajute, iar felul acesta de viaţa să pătrundă în toată societatea omenească, adică în marea familie a neamului omenesc. În această mare familie a omenirii, care, după învăţătura creştină, are ca Tată pe Dumnezeu, toţi oamenii sunt fraţi între ei, prin Hristos.

Aşadar, familia creştină trebuie să fie vatră, în care focul dragostei să nu se stingă niciodată şi de la care să se încălzească omul şi obştea omenească.