Adrian-Gheorghe Cătană – Interpelare către Ministrul Culturii – Modul de acordare a aprobărilor și avizelor pentru amplasarea de monumente, busturi și statui

Adresată: Domnului Bogdan Gheorghiu – Ministrul Culturii

De către: Senator Gheorghe-Adrian Cătană

Şedința Senatului din data de: 22.09.2021

Obiectul interpelării: Modul de acordare a aprobărilor și avizelor pentru amplasarea de monumente, busturi și statui

Domnule ministru,

În ultima perioadă, în localitățile din Transilvania au apărut busturi, statui și monumente ale unor personalități controversate ale istoriei noastre. Este vorba despre monumentul Martie Negru din localitatea Sângeorgiu de Mureș (județul Mureș), statuia lui Bethelem Gabor din municipiul Târgu-Mureș și, nu în ultimul rând, statuia baronului Samuel von Brukental din municipiul Sibiu. Acesta, în calitate de guvernator al Transilvaniei, a fost un prigonitor al românilor și a fost cel care a aprobat sentința de condamnare la moarte a lui Horea și Cloșca, făcându-se astfel părtaș la asasinarea acestora.

Prin urmare, vă solicit să precizați, domnule ministru, dacă aceste statui și monumentul respectiv au urmat calea legală privind avizele legale de aprobare și amplasare. Vă solicit să precizați și să-mi puneți la dispoziție aprobarea Ministerului Culturii, respectiv expunerea de motive, în cazul monumentului și a celor două statui.

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.