Către: Ministerul Afacerilor Interne
Domnului Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, ministru interimar al Justiției
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Situația programelor finanțate prin SAFE aflate în portofoliul Ministerului Afacerilor Interne
Domnule ministru,
În contextul consolidării capacității operaționale a structurilor din domeniul afacerilor interne și al utilizării instrumentelor financiare dedicate securității, consider că modul în care sunt implementate programele finanțate prin SAFE trebuie analizat nu doar din perspectiva absorbției fondurilor, ci și a efectelor economice și industriale pe care aceste programe le generează la nivel național.
Este esențial, domnule ministru, ca aceste programe să fie corelate cu mecanisme de tip offset, în măsura în care implică achiziții de echipamente, tehnologii sau servicii din exterior. În absența unei astfel de corelări, există riscul ca resurse financiare semnificative să fie utilizate fără a produce beneficii secundare pentru economia națională, pentru dezvoltarea capacităților industriale sau pentru transferul de know-how.
Apreciez că, în cazul programelor gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, unde componenta de dotare și modernizare este relevantă, includerea sau evaluarea unor obligații de offset poate contribui la dezvoltarea industriei naționale de securitate, la crearea de locuri de muncă și la creșterea autonomiei strategice.
În acest context, domnule ministru, vă solicit să-mi comunicați, punctual, următoarele: