Cristina-Emanuela DASCĂLU – Întrebare – Dezechilibrul structural dintre obligațiile legale ale statului român în materia educației incluzive și capacitatea reală de implementare a acestora în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale 

Către:  Domnul Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării

De la: Doamna Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași

Subiectul întrebării: Dezechilibrul structural dintre obligațiile legale ale statului român în materia educației incluzive și capacitatea reală de implementare a acestora în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale 

    Stimate domnule ministru,

Una dintre cele mai sensibile zone în care se vede diferența dintre politica publică declarată și politica publică efectiv realizată este educația pentru elevii cu cerințe educaționale speciale care reprezintă un segment în creștere accelerată, care pune presiune directă pe capacitatea sistemului de învățământ de a funcționa coerent.

Evoluțiile din ultimii ani nu pot fi explicate prin factori conjuncturali – datele publice indică o dublare a numărului de elevi cu CES, ajuns la aproximativ 100.000, în timp ce resursa umană specializată, profesorii de sprijin, nu doar că nu a crescut proporțional, ci a scăzut până la un nivel de aproximativ 1.700. Acest raport, stimate domnule ministru, nu descrie doar un deficit, ci și o imposibilitate practică de a aplica intervenția educațională individualizată, care este esența educației incluzive.

În același timp, consider că această situație trebuie înțeleasă în legătură directă cu modul în care statul român își implementează propriile angajamente legislative – Legea învățământului preuniversitar adoptată în anul 2023 a fost prezentată ca un moment de reformă în domeniul educației incluzive, însă aplicarea prevederilor esențiale a fost amânată succesiv până în anul școlar 2027–2028. Consider, domnule ministru, că această amânare nu este un simplu decalaj administrativ, ci confirmă o practică deja recurentă, anume adoptarea unor politici ambițioase fără infrastructura instituțională necesară implementării lor.

Având în vedere că ne aflăm, practic, în fața unui cerc vicios instituțional: creșterea numărului de elevi cu CES, lipsa resurselor umane specializate, amânarea repetată a reformelor și transferul implicit al responsabilității către profesori și familii, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați următoarele: 

1. Care este evaluarea oficială, cuantificată, a Ministerului Educației privind necesarul real de profesori de sprijin la nivel național, raportat la numărul actual de elevi cu CES, și care este deficitul concret existent, defalcat, pentru fiecare județ în parte? 
2. Care sunt cauzele instituționale care au condus la scăderea numărului de profesori de sprijin în condițiile creșterii accelerate a numărului de elevi cu CES și ce responsabilități administrative pot fi individualizate în acest proces? 
3. Care este calendarul concret, etapizat, pentru corectarea acestui dezechilibru, inclusiv în ceea ce privește finanțarea, ocuparea posturilor și formarea personalului didactic? 
4. Care sunt motivele pentru care prevederile esențiale ale Legii învățământului preuniversitar privind educația incluzivă au fost amânate până în anul școlar 2027–2028 și care este autoritatea instituțională care a decis această amânare? 
5. În ce măsură Ministerul Educației a realizat o evaluare de impact privind efectele acestei amânări asupra accesului real la educație pentru elevii cu CES și asupra performanței școlare a acestora? 
6. Ce mecanisme de monitorizare și control utilizează Ministerul pentru a verifica dacă integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă este una efectivă și nu una formală? 
7. Care este impactul bugetar total estimat pentru implementarea integrală a sistemului de educație incluzivă și în ce măsură acest impact este reflectat în strategiile fiscal-bugetare actuale?