Adresată: Ministrului Finanțelor, Domnul Alexandru Nazare
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul: Evidența arieratelor instituțiilor publice și oportunitatea unei platforme publice naționale privind obligațiile restante ale statului către terți
Stimate domnule Ministru,
Instituțiile publice încheie contracte, recepționează bunuri, servicii sau lucrări și acumulează obligații de plată față de operatori economici, persoane fizice ori alte entități. În lipsa unei evidențe publice nominale, obligațiile născute sunt greu de urmărit de contribuabili, creditori, Parlament și autoritățile de control, mai ales atunci când devin arierate, în sensul definit prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și întărit prin Legea nr. 273/2006.
Ministerul Finanțelor primește, centralizează și publică date privind execuția bugetară, plățile restante și arieratele bugetului general consolidat, inclusiv prin raportările transmise de ordonatorii de credite, prin Trezoreria Statului și prin sistemul național de raportare FOREXEBUG. Informațiile disponibile public sunt însă prezentate preponderent agregat, pe componente bugetare, categorii economice sau niveluri instituționale, fără o interfață nominală care să permită identificarea instituțiilor publice cu obligații restante către furnizori, prestatori, executanți ori alți creditori.
Diferența de tratament față de contribuabilii privați este relevantă. ANAF publică liste ale debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, inclusiv cuantumul obligațiilor, în funcție de plafoanele stabilite pentru marii contribuabili, contribuabilii mijlocii și celelalte categorii de debitori. Dacă obligațiile fiscale restante ale mediului privat sunt publicate în numele disciplinei fiscale, este justificată analizarea unui mecanism similar de transparență pentru obligațiile restante ale instituțiilor publice către mediul economic.
Întârzierea plăților de către instituțiile publice afectează lichiditatea furnizorilor, majorează costurile de finanțare ale firmelor, poate genera penalități, litigii și blocaje în derularea contractelor publice. Pentru buget, acumularea de plăți restante și arierate poate indica angajamente peste capacitatea reală de plată, presiuni reportate în anii următori și riscuri asupra țintelor de deficit. Lipsa unei evidențe publice nominale reduce capacitatea Parlamentului, a creditorilor, a contribuabililor și a autorităților de control de a evalua disciplina financiară a ordonatorilor de credite.
Având în vedere atribuțiile Ministerului Finanțelor în administrarea execuției bugetare, coordonarea Trezoreriei Statului și centralizarea raportărilor financiare ale instituțiilor publice, vă rog să precizați:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795