Lucian Mușat – Declarație politică – Cum, din nou, suntem proștii Europei?

După fiascoul PNRR, program anunțat cu surle și trâmbițe în 2021, cu o valoare de aproximativ 30 de miliarde de euro, dintre care 15 miliarde erau împrumuturi și pentru care a trebuit să renunțăm la ultima brumă de suveranitate economică și politică, a venit rândul unui alt „program” prin care se mai spoliază de câteva miliarde de euro România, SAFE.

După refuzul categoric al Poloniei de a fi parte la această hoție, am rămas din nou noi, proștii de serviciu, cu cea mai mare sumă contractată dintre toate statele UE, mai puțin aproape 17 miliarde de euro, care reprezintă împrumuturi pe o perioadă de 45 de ani, fără a ni se spune și dobânda pe care tot noi va trebui s-o suportăm, pe lângă returnarea banilor.

Ce înseamnă acest program SAFE? Ei bine, pe scurt și pe înțelesul tuturor, noi ne împrumutăm 17 miliarde de euro pe 45 de ani pentru a cumpăra echipamente militare din Franța și Germania, în principal. Adică, din nou, luăm de la educație, investiții, sănătate, infrastructură etc., ca să cumpărăm fiarele vechi ale altora sau, cu banii noștri, să dezvoltăm industriile militare ale altor state care, ce coincidență, ne sunt și colonizatori.

De ce nu investim aceste 17 miliarde în dezvoltarea industriei românești de armament? De ce Miruță de la USR sau Ilie Bolojan n-au chemat absolut nicio companie românească de stat sau nu și să îndrepte acești bani către ele? De ce, din nou, cozile de topor ale colonizatorilor decid pentru noi și, în continuare, ținem capul plecat și ne facem că nu s-a întâmplat nimic? De ce nu respectăm obligația de offset?

Datoria publică a României a depășit 210 miliarde de euro, peste 100 de miliarde contractate doar în ultimii 5–6 ani. Știe cineva ce s-a făcut cu atâtea zeci de miliarde, câte au ajuns în Ucraina, Moldova sau în ajutoarele de stat ale multinaționalelor?

Cât mai rabzi, române?

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!