Către: Domnul Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța
Subiectul întrebării: Structura dezechilibrată a pieței muncii din România și dependența de salariul minim
Domnule ministru,
Date recente privind structura veniturilor din România indică o realitate economică care, din punctul meu de vedere, ar trebui să provoace o dezbatere serioasă la nivelul politicilor publice privind piața muncii – analize economice publicate recent arată că aproximativ o treime dintre angajații din România lucrează pe salariul minim, iar peste jumătate dintre salariați au venituri nete mai mici de aproximativ 4.100 de lei.
Această distribuție a veniturilor indică, pe de o parte, o concentrare puternică a salariilor în zona inferioară a pieței muncii și sugerează existența unor probleme structurale legate de productivitate, calificarea forței de muncă și modelul de dezvoltare economică. Pe de altă parte, România continuă să înregistreze una dintre cele mai scăzute rate de ocupare din Uniunea Europeană, în special în rândul tinerilor, ceea ce indică un potențial semnificativ de forță de muncă neutilizat în economie.
Din punctul meu de vedere, aceste două realități – numărul mare de angajați plătiți cu salariul minim și rata redusă de ocupare – arată că piața muncii din România funcționează într-un model economic fragil, bazat mai degrabă pe costuri salariale reduse decât pe creșterea valorii adăugate și pe calificarea forței de muncă.
În același timp, domnule ministru, mediul de afaceri semnalează tot mai frecvent dificultăți în recrutarea personalului, în special în marile orașe, ceea ce a determinat un număr tot mai mare de companii să apeleze la muncitori proveniți din afara Uniunii Europene pentru ocuparea posturilor disponibile.
Vă atrag atenția, domnule ministru, că această situație ridică o problemă de coerență a politicilor publice: dacă economia românească se confruntă, simultan, cu deficit de forță de muncă în anumite sectoare și cu o rată redusă de ocupare la nivel național, atunci este evident că mecanismele de integrare pe piața muncii și politicile de stimulare a ocupării nu funcționează în mod eficient.
În acest context, vă rog să îmi comunicați:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795