Raisa Enachi – întrebare parlamentară către Ministerul Finanțelor – Clarificări asupra cheltuirii banilor publici de la SC Transurb SA VS.

Adresată: Domnului ministru al finanțelor, Dan VÎLCEANU

De către: Deputat AUR Vaslui, Doamna Raisa ENACHI

        Obiectul întrebării: Clarificări asupra cheltuirii banilor publici de la SC Transurb SA Vaslui

Domnule ministru,

Transportul este denumit în mod obișnuit motorul economiei, care interconectează întreg complexul economic național.

 Parte a acestui sistem, în județul Vaslui, este SC Transurb SA care asigură necesitățile pentru transportul de persoane.

În prezent, problemele legate de transportul vasluian devin din ce în ce mai anevoiose pentru membrii sindicatului de la SC Transurb SA.

În cazul în care rolul său este corect înțeles, regiunea se dezvoltă cu succes în plan social, politic și relațiile economice. În schimb, subestimarea transportului, chiar și a celui de persoane, duce la încetinirea dezvoltării regiunii.

Domnule ministru, avem obligația față de cetățienii acestei țări, să avem o viziune capabilă și, prin urmare, vă rog să-mi puneți la dispoziție Raportul de inspecție economico-financiară din data de 16/07/2018,

Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Regiunea Iași nr. ISR_AIF 3056 din 1 august 2018 și să-mi clarificați următoarele aspecte:

  1. De ce Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Regiunea Iași nu a urmărit recuperarea prejudiciului stabilit în urma controlului?

2. Având în vedere suma neregulilor constatate, de ce Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Regiunea Iași nu s-a adresat organelor judiciare, conform legislației în vigoare?

    Comments are closed

    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    LASĂ-NE

    UN MESAJ!

    Completează formularul și te vom contacta
    în cel mai scurt timp posibil.

    Datele tale sunt în sigurnață și nu vor fi partajate cu terți.