Către: Domnul Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Sănătății
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Stadiul realizării Centrului de Mari Arși de la Târgu Mureș și responsabilitatea instituțională pentru întârzierile în implementare
Domnule ministru,
Sistemul sanitar românesc se confruntă, de mulți ani, cu o problemă structurală gravă în ceea ce privește capacitatea de tratament a pacienților cu arsuri severe – tragedii precum incendiul din clubul Colectiv au arătat cu brutalitate limitele infrastructurii medicale existente și au determinat
asumarea, la nivel guvernamental, a unui program de investiții destinat construirii unor centre moderne pentru tratarea marilor arși, investiții ce au fost prezentate drept un pas esențial pentru modernizarea sistemului sanitar și pentru alinierea României la standardele europene în domeniul medicinei de urgență și al terapiei intensive.
În acest context, proiectul Centrului de Mari Arși de la Târgu Mureș a fost anunțat ca una dintre componentele principale ale acestui program național, având rolul de a deservi nu doar regiunea Centru, ci o zonă extinsă a țării. Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș reprezintă un pol medical important, cu o tradiție în medicina de urgență și în chirurgia plastică, iar realizarea acestui centru a fost prezentată drept o investiție strategică, menită să crească semnificativ capacitatea de
tratament pentru pacienții cu arsuri grave.
Cu toate acestea, domnule ministru, la mai mulți ani de la anunțarea proiectului și după multiple angajamente publice privind calendarul de implementare, există, în continuare, semne serioase de întrebare cu privire la stadiul real al investiției, precum și la respectarea termenelor asumate și
la capacitatea instituțiilor responsabile de a duce la bun sfârșit un proiect care ar trebui să reprezinte o prioritate de siguranță națională în domeniul sănătății.
Vă atrag atenția, domnule ministru, că întârzierea unor investiții de această natură nu poate fi tratată ca un simplu accident administrativ, deoarece vorbim despre un proiect critic pentru capacitatea de răspuns a sistemului sanitar în situații de urgență majoră, iar fiecare an de întârziere menține România într-o situație de vulnerabilitate medicală evidentă.
Având în vedere cele expuse, vă rog să precizați:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795