Către: Domnul Ilie Bolojan, prim-ministru, ministru interimar al Educației și Cercetării
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Clarificări privind blocarea veniturilor în educație și degradarea condițiilor de funcționare a școlilor în anul 2026
Domnule ministru interimar,
Asigurarea unei educații de calitate presupune investiții în resursa umană didactică, în formare continuă și în condiții decente de muncă, și, din acest motiv, educația, ca fundament al dezvoltării sociale și economice, nu poate fi tratată doar ca un capitol de cheltuieli în execuția bugetară. Cu toate acestea, în proiectul de hotărâre de Guvern privind Costul Standard per Elev pentru anul 2026, publicat recent în dezbatere, se regăsește, în practică, înghețarea salariilor cadrelor didactice, iar creșterea Costului Standard per Elev cu doar 69 de lei, cu menținerea plafoanelor pentru cheltuieli de personal la nivelul anului precedent, nu doar că nu răspunde nevoilor reale ale sistemului, dar consolidează situația de subzistență în care se află instituțiile educaționale și marginalizează economic personalul didactic.
În opinia mea, domnule ministru interimar, această abordare arată incapacitatea actualei guvernări de a înțelege și gestiona efectele socio-economice ale politicilor bugetare asupra unuia dintre cele mai importante sectoare ale statului. În caz că nu vedeți, din turnul de fildeș al guvernului, sistemul de educație este, în prezent, la limita subzistenței: școlile se confruntă cu creșterea costurilor pentru utilități, formare profesională, materiale didactice, servicii igienico-sanitare și asistență educațională, în timp ce personalul didactic se află, și el, la limita pauperizării, confruntându-se cu stagnarea veniturilor într-un context general de inflație și creștere a costurilor de trai.
În acest context, domnule ministru interimar, vă rog să aveți amabilitatea să îmi comunicați următoarele:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795