Mihai Negoescu (deputat AUR): „Decizia Justiției în cazul lui Dominic Fritz confirmă că USR nu-și respectă propriile standarde de integritate”

„Decizia Curții de Apel Timișoara, care menține raportul ANI ce îl declară incompatibil pe Dominic Fritz, nu este o surpriză. Este doar încă o confirmare a ipocriziei structurale care definește USR-ul de ani de zile.

Partidul care a urlat cel mai tare despre „stat de drept”, „integritate” și „toleranță zero” față de incompatibilități se dovedește, încă o dată, incapabil să respecte propriile standarde. Când legea îi vizează pe alții, USR cere capete. Când legea îi lovește pe ai lor, brusc apare isteria, victimizarea și teoria conspirației.

Dominic Fritz, cetățean german ajuns primar într-un oraș românesc, este prezentat de USR ca simbol al „administrației moderne”. În realitate, vorbim despre un edil declarat incompatibil de ANI, cu o decizie confirmată în instanță. Faptele sunt simple, clare și juridic validate. Restul este zgomot de propagandă.

Nu este un caz izolat. USR are deja un istoric rușinos în această zonă. Clotilde Armand, un alt „stindard al integrității”, a fost prinsă în conflict de interese, cu decizii clare și definitive. Reacția partidului? Aceeași: negare, atac la instituții, dispreț față de lege. Exact comportamentul pe care îl condamnau la alții.

Aceasta este fața reală a USR: un partid care se pretinde anti-sistem, dar care a fost înghițit complet de sistem. O cloacă de oportuniști politici, incapabili administrativ, dar extrem de vocali mediatic. Un partid care trăiește din lecții morale, dar se prăbușește la primul contact cu legea.

Mai grav este tupeul cu care acești oameni vorbesc despre „reforme” și „curățenie” în stat, în timp ce își apără propriii lideri declarați incompatibili. USR nu mai este de mult o alternativă. Este o anexă a vechii politici, cu ambalaj nou și aceleași metehne.

Românii văd tot mai clar acest lucru. De aceea USR nu mai contează electoral. De aceea se zbate în jurul pragului de relevanță. Și de aceea reacțiile isterice ale conducerii USR nu mai impresionează pe nimeni.

Cetățenii acestei țări nu mai sunt naivi. Văd, înțeleg și sancționează. Iar verdictul este deja dat: USR nu este soluția, ci problema. Un partid mic, gălăgios, fără legitimitate populară reală, care trăiește din lecții morale pe care nu le poate respecta”, a declarat deputatul AUR, Bogdan Negoescu.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!