Către: Domnul Bogdan-Gruia IVAN, Ministrul Energiei
De la: Cătălin Silegeanu, senator AUR – Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani
Obiectul interpelării: Lipsa unei strategii naționale pentru CET-uri în contextul creșterii costurilor cu certificatele de emisii (EU ETS)
Stimate domnule ministru,
În ultimul deceniu, sistemele centralizate de termoficare din România au fost lăsate să funcționeze într-un vid de politică publică, în timp ce regulile europene privind emisiile de CO₂ se înăspreau. Între 2013 și 2017, certificatele de emisii se tranzacționau la 3–5 euro pe tonă. Din 2018, odată cu reformarea sistemului EU ETS, prețurile au intrat pe un trend ascendent clar, ajungând la peste 80 de euro pe tonă în 2024–2025. Evoluția fusese anunțată și discutată public la nivel european cu mulți ani înainte.
Cu toate acestea, CET-urile din România au intrat în tranziție cu aceleași instalații vechi, cu randamente scăzute, emisii ridicate și rețele nemodernizate. În locul unui program coerent de investiții, statul a preferat să trateze termoficarea ca pe o problemă socială temporară, rezolvată prin subvenții și amânări, nu ca pe o infrastructură energetică strategică. Rezultatul se vede astăzi în costuri cu certificatele care ajung la zeci de milioane de lei anual pentru operatori publici, pierderi structurale și risc real de colaps. Situația societății Modern Calor din municipiul Botoșani, care a ajuns să plătească anual milioane de euro pentru certificatele de emisii și riscă să intre în faliment, este un exemplu edificator.
Având în vedere aspectele prezentate:
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795