Lidia Vadim-Tudor – Declarație politică – Un an de la lovitura de stat din 6 decembrie. Sistemul se crede infailibil, dar, mai devreme sau mai târziu, va cădea

Un an de la lovitura de stat din 6 decembrie. Un an de când ne-au confiscat voturile. Un an de când l-au blocat pe Călin Georgescu, un om din afara sistemului, să ajungă președintele României. Un an de când au trimis Miliția, dimineața, la prima oră, să pună pumnul în gura celor care au protestat împotriva loviturii de stat.

Un an de dictatură. Un an de teroare. Un an de intimidări, de hărțuiri și de fabricat dosare penale pe bandă rulantă pe numele lui Călin Georgescu și al apropiaților săi.

Un an în care orice iluzie că trăim într-o democrație a fost spulberată. Un an în care ne-au pus taxe peste taxe. Un an în care ne-au sărăcit și umilit. Un an în care au continuat să dea bani pentru Ucraina, fără acordul nostru.

Acest sistem se crede infailibil, însă ce nu realizează el este că poporul român s-a trezit în conștiință. Românii au înțeles exact cu ce clică de trădători au de-a face și cum au ajuns sclavi în propria lor țară.

Iar asta nu va rămâne așa. Istoria ne arată că orice popor se ridică, la un moment dat, pentru libertate. Nu pot 100 de ticăloși să-și bată joc la nesfârșit de 20 de milioane de oameni.

Or, dacă toți românii vor înțelege gravitatea situației și se vor uni, acest regim are zilele numărate.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!