În contextul pregătirilor pentru Summitul ONU privind clima – COP30, care va avea loc în noiembrie 2025 la Belém, Brazilia, se conturează tot mai clar o realitate pe care birocrația de la Bruxelles refuză să o accepte: politicile climatice actuale au devenit o formă de fanatism economic, ruptă complet de viața reală a oamenilor.
Deputatul Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului în Republica Moldova, avertizează că „goana după himera celor 2°C” s-a transformat într-o dogmă politică ce sărăcește Europa, distruge competitivitatea industriei și crește vulnerabilitatea socială, în timp ce marile puteri economice – SUA, China, India – își adaptează politicile în funcție de propriile interese.
„Europa trebuie să revină la rațiune. Să protejeze natura, dar mai ales omul. Să investească în sănătate publică, în infrastructură durabilă, în adaptare și prevenție, nu doar în taxe verzi și interdicții. Politica climatică trebuie să se întoarcă spre cetățean, nu împotriva lui”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.
În calitate de fost participant la Conferința de la Paris (COP21), Munteanu subliniază că România trebuie să promoveze la COP30 o viziune echilibrată, în care omul și economia reală să fie în centrul politicilor de mediu:
„Am crezut și cred în protejarea mediului, dar nu în fanatismul climatic. România are nevoie de păduri, de ape curate și de aer sănătos, dar are nevoie mai întâi de oameni sănătoși, de spitale funcționale și de o economie care să-i susțină. Fără acestea, nicio „neutralitate climatică” nu are sens.”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului României și Ministerului Mediului ca reprezentanții oficiali ai României la COP30 să adopte o poziție suverană și realistă, axată pe protejarea intereselor cetățenilor români, nu pe executarea orbească a unor directive externe.
AUR propune următoarele direcții strategice:
„România trebuie să meargă la Belém nu cu slogane despre temperaturi, ci cu un plan despre oameni. COP30 trebuie să fie despre sănătate, despre viață și despre supraviețuirea demnității economice a continentului”, a concluzionat deputatul Valeriu Munteanu.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795