De către doamna senator: Rodica Boancă
Ședința Senatului din data de: 12.05.2021
Obiectul întrebării: Inducerea sentimentului de frincă în rândul populației
Stimate Domnule Ministru Stelian-Cristian ION,
Vă supun atenției un aspect mai mult decât de actualitate și care are implicare directă în siguranța populației pe termen lung.
În mass-media, în ultima perioadă am avut parte de o serie de declarații ale persoanelor din cadrul instituțiilor statului care au adâncit prăpastia în relația cu cetățenii.
Astfel, vă prezint următoarele declarații:
– domnul Ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea faptul că: “studenții și profesorii care nu se vor vaccina împotriva Covid-19, vor fi nevoiți să vină în combinezoane la cursuri”;
– domnul Viceprim-ministru Dan Barna, declara că: “pe stadioane vor intra doar cei vaccinați împotriva Covid-19”;
– domnul Prim-ministru al României, Florin Câțu afirma cu tărie faptul că: “cei nevaccinați împotriva Covid-19 nu vor putea cumpăra produse din centrele comerciale”.
Pe fondul acestor afirmații dure și discrimanatorii, venite să inducă populației o stare de frică, vă adresez o singură întrebare:
1. Domnule Ministru al Justiției, din punct de vedere legal, aceste afirmații le incadrați la amenințare sau la șantaj? Vă solicit să comunicați răspunsul în scris.
Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
[email protected]
[email protected]
[email protected]
+40 770 961 795