Andra-Claudia Constantinescu – Comunicat de presă – Ratele explodează, băncile prosperă, românii se prăbuşesc

Românii care au contractat credite bancare trăiesc astăzi una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Dobânzile au crescut constant, ratele s-au dublat sau chiar triplat în unele cazuri, iar mii de familii sunt puse în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile.

În timp ce băncile raportează profituri record, românii sunt cei care plătesc nota de plată a unor măsuri economice şi fiscale luate de Guvern, care au dus la scumpirea creditelor. Este inacceptabil ca cetăţenii să fie singurii sacrificaţi, în timp ce instituţiile financiare prosperă.

Sunt oameni care riscă să-şi piardă locuinţele şi alţii care nu mai au resurse pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi. Aceasta este consecinţa directă a unei politici economice care nu are în centru cetăţeanul şi care lasă piaţa să dicteze fără niciun control.
România are nevoie de măsuri clare şi imediate pentru protejarea debitorilor, fie prin scheme de sprijin, fie prin reglementări care să limiteze abuzurile. Nu putem vorbi despre stabilitate socială şi economică atâta timp cât sute de mii de familii trăiesc sub povara ratelor tot mai împovărătoare şi sub ameninţarea nesiguranţei financiare.

Guvernul are datoria să răspundă românilor şi să explice ce soluţii are pentru această criză care loveşte direct în viaţa de zi cu zi a oamenilor.

    Comments are closed

    Contactează-ne
    In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
    Contact

    Bulevardul Iancu de Hunedoara nr.8A, Sector 1
    [email protected]
    [email protected]
    [email protected]
    +40 770 961 795

    Lasă-ne un mesaj!